Acasă
Micii ecologişti ieşeni vor pleca în vacanţa cu “Ghiozdanul verde”
Vineri, 4 iunie a.c., în pragul Zilei Internaţionale a Mediului, Asociaţia “Tinerii Ecologi Români din Iaşi” – TERIS, a încheiat prima ediţie a proiectului de educaţie ecologică în şcoli premiind micii ecologişti cu ghiozdane verzi.
Proiectul “Ghiozdanul verde”, desfăşurat în trei şcoli din municipiul Iaşi, “Ion Simionescu”, “B.P.Haşdeu” şi “Ion Neculce”, a inclus diverse activităţi menite să atragă atenţia participanţilor, elevi ai claselor a V-a şi a VI-a, asupra importanţei păstrării unui mediu înconjurător curat. Astfel, pe lângă lecţiile de educaţie ecologică desfăşurate împreuna cu reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Iaşi şi ai S.C. Salubris S.A., au fost organizate şi acţiuni de amenajarea a spaţiilor verzi din jurul şcolilor cu sprijinul D.S.P.M. - Primăria Iaşi şi cu sfaturile studenţilor secţiei de Arhitectură peisagistică din cadrul Facultăţii de Horticultură, Iaşi. Toate aceste activităţi au fost urmate de vizite la Staţia de sortare a deşeurilor de la Ţuţora care au stârnit un mare interes în rândul copiilor deoarece au avut ocazia sa vadă destinaţia pe care o au deşeurile ce sunt aruncate zilnic la container.
De asemenea, proiectul “Ghiozdanul verde” a inclus şi două concursuri: unul adresat şcolilor participante, de colectare a maculaturii, şi unul adresat elevilor având drept scop evidenţierea problemelor întâlnite în comunitatea lor printr-un eseu.
În cadrul festivităţii de premiere, Asociaţia TERIS a recompensat autorii celor mai inspirate eseuri cu câte un ghiozdan verde dotat cu un set complet de rechizite şi a oferit tuturor elevilor participanţi orare şi semne de carte eco.
Prin acest proiect organizatorii îşi propun să creeze o atitudine ecologică în rândul elevilor din clasele a V-a şi a VI-a, prin intermediul unor lecţii tematice, referitoare la importanţa protejării mediului şi, respectiv, la modul în care activităţile noastre zilnice pot afecta în mod negativ natura şi sănătatea umană. “Ghiozdanul verde” va continua în lunile octombrie şi noiembrie cu cea de-a doua ediţie, proiectul desfăşurându-se în doua ediţii anuale, de primăvara şi de toamnă.
Contact:
Coordonator proiect „Ghiozdanul verde” – Felicia Ghimpu
Telefon: 0756 089 344, e-mail: felicia_asiza@yahoo.com
[Arhiva]
Arhitectura responsabilă
Asociaţia “Tinerii Ecologi Romani din Iasi” – TERIS în parteneriat cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” şi Grădina Botanică “Anastasie Fătu”, vă invita să participaţi la prezentarea Arhitectura responsabilă – un beneficiu pentru sănătatea umană şi a mediului înconjurator.
Prezentarea va fi susţinută de Arhitect Adriana Furnică Gheorghiescu şi va avea loc vineri, 5 iunie 2010, în intervalul orar 18.00 – 20.00 în corpul R al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” (fostul Romtelecom), Sala de Conferinţe – etaj 5.
[citeşte mai mult]TERIS lanseaza Şcoala Studenţească de Ecologie (SSE), ediţia a IV-a!

Asociaţia “Tinerii Ecologi Români din Iaşi” – TERIS, organizează, în perioada 3 – 9 mai a.c., cea de-a IV-a ediţie a Şcolii Studenţeşti de Ecologie cu scopul stimulării responsabilităţii civice, a respectului faţă de natură şi dezvoltării unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător în rândul studenţilor.
În acest program vor fi selectaţi 45 de studenţi, din mediul academic ieşean, interesaţi de domeniul ecologiei, pentru a participa timp de o săptămână la o serie de activităţi cu caracter teoretic şi practic, finalizate cu o aplicaţie de trei zile în Munţii Buzăului.
[citeşte mai mult]Voluntarii au sărbătorit Ziua Pământului!
Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, în parteneriat cu Asociaţia TERIS şi Organizaţia Salvaţi Copiii au organizat astăzi, 22 aprilie 2010, cu ocazia Zilei Pământului, o amplă acţiune de ecologizare şi plantare de copaci în mai multe zone din Iaşi. La această acţiune s-au alăturat şi voluntari ai Fundaţiei Alături de voi România, Asociaţiei Române Anti-Sida, Clubului Impact Naţional, ANSSA, dar şi elevi ai şi cadre didactice de la Grupul Şcolar Economic de Turism, Şcoala Vasile Conta şi Şcoala nr. 22 B.P. Haşdeu. De asemenea, S.C. PROVIDENT FINANCIAL a sprijinit această acţiune atât financiar, cât şi prin implicarea angajaţilor în acţiunea de ecologizare.
[citeşte mai mult]Săptămâna pentru mediu
În perioada 18 - 24 aprilie 2010, Grupul Şcolar Economic de Turism, Iaşi, în parteneriat cu Asociaţia „Tinerii Ecologi Români din Iaşi” (TERIS), Consorţiul de Cercetare Regional (Moldova) de Monitorizare şi Protecţie a Mediului şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Iaşi organizează proiectul „Săptămâna pentru mediu”. Eveniment organizat în cadrul Programului Educaţional şi a Concursului Naţional "Şcoli pentru un viitor verde". [citeşte mai mult]
Ghiozdanul Verde
În perioada 15 aprilie – 1 iunie , Asociaţia "Tinerii Ecologi Români din Iaşi"- TERIS derulează în trei şcoli din Municipiul Iaşi, proiectul de educaţie ecologică, Ghiozdanul verde.
Prin acest proiect organizatorii îşi propun să creeze o atitudine ecologică în rândul elevilor din clasele a V-a şi a VI-a, prin intermediul unor lecţii tematice, referitoare la importanţa protejării mediului şi, respectiv, la modul în care activităţile noastre zilnice pot afecta în mod negativ natura şi sănătatea umană. La aceste lecţii vor participa şi reprezentanţi ai S.C. Salubris S.A. şi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Iaşi. [citeşte mai mult]
ZILE VERZI - ediţia a II-a
12 – 18 aprilie 2010
Stilul nostru de viaţă actual duce la utilizarea unor cantităţii enorme de resurse, atât în privinţa energiei cât şi a materialelor folosite, şi generează cantităţi impresionante de deşeuri. Gesturile noastre, chiar şi cele mai mărunte, au impact asupra mediului şi a durabilităţii dezvoltării noastre ulterioare. [citeşte mai mult]
IaŞi Plantează
Pe 20 martie te invităm la o gură de aer proaspăt, într-o acţiune cu şi pentru natură, IaŞi Plantează. Vom ieşi din oraş, departe de zgomotul şi agitaţia zilnică, să plantăm în zona Comunei Voineşti (la aproximativ 20 de km de Iaşi). [citeşte mai mult]
TERIS Recrutează!
Asociaţia "Tinerii Ecologi Români din Iaşi" îţi oferă o alternativă de petrecere a timpului liber. Îţi oferim posibilitatea să îţi pui ideile în practică şi, în acelaşi timp, să îţi faci noi prieteni. [citeşte mai mult]
Calendar
22.05 - Ziua Internaţională a Diversităţii Biologice
05.06 - Ziua Mondială A Mediului
11.07 - Ziua Mondială a Populaţiei
16.09 - Ziua Internaţională pentru Conservarea Stratului de Ozon
TERIS Social
Fii activ!
Statistici
| Total Pagini |
1403 |
| Vizite Unice |
864 |
| Pagini Azi |
12 |
| Pagini Ieri |
87 |





