Şcoala Studenţească de Ecologie
"Şcoala Studenţească de Ecologie" se adresează studenţilor care doresc să înveţe şi să afle mai multe despre ecologie şi protecţia mediului înconjurător, despre activităţile care afectează grav mediul natural şi despre modalităţile prin care putem stopa sau ameliora poluarea naturii. Scopul proiectului este de a încuraja implicarea studenţilor în diferite activităţi din domeniul ecologiei pentru soluţionarea unor probleme de mediu.
În cadrul acestui proiect sunt organizate cursuri, seminarii, training-uri, vizite cu scop educativ în diferite instituţii de mediu şi deplasări pe teren. Cursurile şi seminariile sunt susţinute de cadre didactice din cadrul Facultăţii de Biologie, Universitatea „Al.I.Cuza”. La finalul proiectului, participanţii sunt evaluaţi pentru a stabili gradul de înţelegere şi însuşire a informaţiilor prezentate şi vor primi un certificat de absolvire. Participanţii care îşi exprimă dorinţa de a participa activ la ameliorarea problemelor de mediu, sunt sprijiniţi să se implice în activităţi de voluntariat. În 2007 a fost implementată prima ediţie a "Şcolii Studenţeşti de Ecologie" , iar anul acesta vom desfãşura cea de a IV- a ediţie a acestui proiect.
În curând vom posta informaţii despre ediţia de anul acesta a "Şcolii Studenţesti de Ecologie" şi despre modalitatea de înscriere.
Calendar
22.05 - Ziua Internaţională a Diversităţii Biologice
05.06 - Ziua Mondială A Mediului
11.07 - Ziua Mondială a Populaţiei
16.09 - Ziua Internaţională pentru Conservarea Stratului de Ozon
TERIS Social
Fii activ!
Statistici
| Total Pagini |
1407 |
| Vizite Unice |
868 |
| Pagini Azi |
16 |
| Pagini Ieri |
87 |





